Ultima oră

Au început lucrările de reabilitare energetică a Spitalului Orășenesc Sfântul Ștefan Rovinari

Orașul Rovinari a semnat contractul de lucrări pentru renovarea energetică a Spitalului Orășenesc ”Sf. Ștefan”.

La acest moment, lucrările sunt în plină desfășurare, intervenind-se la anveloparea clădirii. 


“Constructorul este Asocierea RDD CONS SRL - ELAFANCONS SRL- ULVILANCONS IMOB SRL  care a fost selectată în urma desfășurării procedurilor de achiziție publică de către Primăria Orașului Rovinari. Contractul, semnat în data de 30.07.2025, are valoarea de 14.949.702,41 lei, fără TVA .

Obiectivul de investiții este cofinanțat de Uniunea Europeană prin proiectul ”Reabilitarea energetică a Spitalului Orășenesc Sfântul Ștefan Rovinari”, cod SMIS 318478, în cadrul Programului Regional Sud-Vest Oltenia 2021-2027 Prioritatea 3 - Eficientă energetică și infrastructura verde, obiectivul specific 2.1/b(i) - Promovarea măsurilor de eficiență energetică și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră .

Proiectul are o valoare totala de 22.068.315,62 lei, din care cofinanțarea  asigurată de Uniunea Europeană este de 16.668.631,42 lei.

Implementarea proiectului va genera creșterea eficienței energetice a clădirii publice vizate și îmbunătățirea calității mediului prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, reducerea consumului anual de energie primară și promovarea utilizării surselor regenerabile de energie, având impact atât asupra îmbunătățirii condițiilor de lucru pentru angajații spitalului cât și a condițiilor de spitalizare oferite pacienților.

Pentru informații despre Programul Regional Sud-Vest Oltenia 2021-2027, vă invităm să accesați www.adroltenia. ro   /  facebook.com/adrsvoltenia.

Pentru informații detaliate despre celelalte programe cofinanțate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitați mfe. gov.ro”, transmit autoritățile orașului Rovinari.

Vizualizări: 743

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: