Ultima oră

Au furat șapte drujbe

Polițiști din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Tg-Jiu au fost sesizați 20 25 octombrie de administratorul unei societăți comerciale cu punct de lucru pe raza comunei Runcu, cu privire la faptul că, în cursul nopții, persoane necunoscute au pătruns, prin efracție, în depozitul unei societăți comerciale, situat în comuna Runcu, sat Dobrița, de unde au sustras 7 drujbe.

La data de 20 noiembrie a.c., polițiștii au identificat un tânăr de 25 de ani, din comuna Peștișani, bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt calificat, față de care, în aceeași zi, au dispus măsura reținerii pe o perioadă de 24 de ore și introducerii în arestul IPJ Gorj.

Ulterior, la data de 28 noiembrie a.c., în continuarea cercetărilor, polițiștii au mai identificat, reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj, alți doi tineri, ambii de 29 de ani, din comunele Peștișani și Godinești, bănuiți de furt calificat, față de unul dintre aceștia fiind dispusă extinderea urmăririi penale și pentru conducerea unui vehicul fără a deține permis de conducere.

Pe parcursul cercetărilor polițiștii au recuperat 5 drujbe, pe care cei în cauză le vânduseră unor persoane de pe raza orașului Târgu Cărbunești și comunei Bălănești.

Polițiștii continuă cercetările pentru luarea tuturor măsurilor legale și recuperarea celorlalte 2 drujbe”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. 

Vizualizări: 122

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: