Social

Arbitru acuzat la Cupa Stejeret de SABOTAJ. Viciere de rezultat?!

Concursul automobilistic "Cupa Stejeret - Etapa a III-a" avut loc în acest weekend la Târgu-Cărbunești, pe data de 26 si 27 August. Iubitorii sportului cu motor au avut parte momente de adrenalină și au putut admira mașini cu foarte mulți cai putere, dar și automobile retro, pregătite pentru o astfel de competiție.

Din nefericire, în cadrul evenimentului, au avut loc și întâmplări neplăcute.
Mario Călugărița, un tânăr pilot, multiplu campion național, a adus acuze grave unuia dintre arbitrii competiției, Enache Popescu, prin intermediul rețelelor de socializare.

Mario Călugărița spune că arbitrul ar fi lăsat una dintre șicane mutată, în manșa 2, cu aproape un metru față de poziția stabilită.  De altfel, acest lucru se observă și pe imaginile surprinse de camera de bord a mașinii pilotate de Călugărița. Din cauza acestui fapt, tânărul pilot a atins șicana la ieșire, lucru ce ar fi putut duce la o tragedie, dacă pilotul nu ar fi redresat mașina la timp.


Din fericire, acest lucru nu s-a întâmplat, dar Călugărița a fost penalizat cu 10 secunde pentru atingerea obstacolului, încheind cursa pe locul 5 în clasamentul general. Fără penalizare, acesta s-ar fi clasat pe locul 1 în clasamentul general al competiției.

"Sabotaj facut de catre Enache Popescu, arbitrul din postul 2 in timpul manșei 2 de concurs din cadrul „Cupa Stejeret” Târgu-Cărbunești – ETAPA 3 - 26-27 august, cel care intentionat a lasat șicana mutată pentru a stramtora trecerea printre șicane , loc in care am atins ultima șicana din cauza modificării in TIMPUL CONCURSULUI a traseului ! RUSINE , dupa bani investiti , dupa stres, munca si dupa ce ”mi-am dat sufletul pe traseu” pentru a obține locul 1 general, TOTUL A FOST DEGEABA !! Din pacate dansul este un Arbitru acreditat Federatia Romana de Automobilism Sportiv" a spus Mario Călugărița, prin intermediul rețelor de socializare.

Până în acest moment, atât arbitrul Enache Popescu, cât și reprezentații competiției, nu au oferit un punct de vedere cu privire la incident.

 

 

 

Vizualizări: 2,191

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Social:

Citește și: