Ultima oră

Aproape 8 kilograme de canabis, ascunse printre dulciuri și mezeluri. Colet din Spania, interceptat la Motru

Captură importantă de droguri în Gorj! Un bărbat de 32 de ani a fost prins în flagrant la Motru, în timp ce ar fi preluat un colet trimis din Spania, în care se aflau 7,8 kilograme de canabis. Drogurile erau ascunse printre alimente și ar fi urmat să fie vândute. Expeditorul ar fi chiar o rudă a bărbatului, aflată în Spania.

 

Acțiunea a avut loc miercuri fiind desfășurată de polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Gorj, împreună cu procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Gorj.

 

Potrivit anchetatorilor, bărbatul de 32 de ani a fost surprins în momentul în care ar fi ridicat coletul cu droguri, destinat comercializării.

 

„La data de 4 noiembrie, acesta a fost depistat în flagrant delict, în municipiul Motru, în timp ce ar fi preluat un colet, care ar fi conținut cantitatea de 7,8 kilograme de canabis, destinată comercializării”, au transmis reprezentanții Poliției.

 

Drogurile, ascunse în opt pungi vidate, printre alimente

 

Anchetatorii au stabilit că substanța vegetală ar fi fost procurată și expediată din Spania de un alt bărbat, în vârstă de 34 de ani, membru al familiei celui prins la Motru.

 

Pentru a ascunde transportul, canabisul ar fi fost ambalat în opt pungi vidate, introduse într-un colet alături de produse alimentare.

 

„Substanța vegetală, ambalată în opt pungi vidate, ar fi fost ascunsă printre alte pachete conținând dulciuri, sucuri, conserve, sticle de ulei și mezeluri”, se arată în comunicatul anchetatorilor.

 

Bărbatul de 32 de ani a fost reținut pe 4 noiembrie, fiind cercetat pentru trafic internațional de droguri de risc și trafic de droguri de risc.

 

Joi, 5 noiembrie, procurorii DIICOT au sesizat Tribunalul Gorj cu propunerea de arestare preventivă a acestuia.

 

Totodată, anchetatorii au solicitat arestarea preventivă în lipsă a bărbatului de 34 de ani, aflat pe teritoriul Spaniei.

 

Vizualizări: 788

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: