Actualitate

Anunțul Primăriei Dănești despre taxe și impozite 

Comuna Dănești anunță că, în conformitate cu prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv Legea nr. 239/2025 de modificare a Codului fiscal, Consiliul Local Dănești a adoptat hotărârea de consiliu privind stabilirea și aplicarea taxelor și impozitelor locale pentru anul 2026.

Nivelul taxelor și impozitelor locale:

• Taxele și impozitele locale au fost înghețate la nivelul minim prevăzut de lege.

• Acolo unde Codul fiscal nu permite modificări în minus, a fost respectată prevederea legală potrivit căreia baza de impozitare nu poate fi mai mică decât cea din anul 2025.

Actualizare taxă specială de salubrizare – pentru anul 2026

Pentru anul 2026, taxa de salubrizare se stabilește în funcție de hotărârea ADIS GORJ:

16 lei / persoană / lună

192 lei / persoană / an

Nu sunt acordate scutiri de la plata taxelor și impozitelor locale, altele decât cele stabilite prin Lege.

Modalități de plată și termene:

Taxele și impozitele locale vor putea fi achitate astfel:

• prin www.ghiseul. ro;

• cash, la casieria Primăriei Dănești, începând cu data de 08 ianuarie 2026, în cadrul programului cu publicul.

Bonificația pentru plata integrală:

Contribuabilii care achită integral până la termen taxele și impozitele locale beneficiază de o bonificație de 10%, în condițiile prevăzute de Codul fiscal.

“Primăria Comunei Dănești mulțumește tuturor contribuabililor pentru seriozitatea și responsabilitatea de care au dat dovadă, contribuind la un grad ridicat de încasare a taxelor și impozitelor locale, esențial pentru investițiile și serviciile publice din comunitatea noastră. Rămânem consecvenți obiectivului de a avea o administrație locală corectă, previzibilă și în slujba oamenilor.”, transmit autoritățile comunei Dănești.

Vizualizări: 566

Alte articole din Actualitate:

Citește și: