Ultima oră

Angajat al Complexului Energetic Oltenia, prins băut la volan, în zorii zilei, la Motru! Avea o alcoolemie de 2,69 la mie

Un angajat al Complexului Energetic Oltenia a ajuns în fața instanței după ce a fost prins conducând sub influența alcoolului, pe o stradă din Motru. Bărbatul, de profesie lăcătuș mecanic, a fost oprit de polițiști în dimineața zilei de 12 aprilie 2026, în jurul orei 5:00.

Potrivit documentelor din dosar, acesta se afla la volanul unui autoturism Skoda, iar testarea cu aparatul etilotest a indicat o concentrație de 1,35 mg/l alcool pur în aerul expirat. Rezultatele analizelor de sânge au arătat valori și mai îngrijorătoare: 2,39, respectiv 2,69 grame la mie.

De unde venea șoferul
În fața anchetatorilor, bărbatul le-a povestit că fusese la Restaurantul Elegance, împreună cu mai mulți colegi de serviciu. Acesta a susținut că ar fi consumat două beri și că, în jurul orei 4:00, s-a urcat la volan pentru a-și muta mașina într-o altă parcare.

Polițiștii l-au oprit însă în trafic, iar verificările au dus la deschiderea unui dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Incidentul a fost surprins și de camera video purtată de unul dintre polițiști. În declarațiile date în cauză, șoferul a recunoscut fapta și a spus că regretă cele întâmplate.

Dosarul a ajuns în instanță
Procurorii l-au trimis în judecată pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, faptă prevăzută de articolul 336 alineatul 1 din Codul penal.

Pe 7 octombrie 2026, Judecătoria Motru a verificat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a actelor de urmărire penală. Judecătorul de cameră preliminară a constatat că procedura a fost legal îndeplinită și a dispus începerea judecății.

Decizia nu reprezintă o condamnare, ci permite continuarea procesului penal în care acuzațiile urmează să fie analizate de instanță. Potrivit datelor din dosar, bărbatul nu avea antecedente penale.

Vizualizări: 123

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: