Actualitate

Amenzi împărțite de ITM Gorj

Zeci de controale au fost efectuate de către inspectorii de muncă din Gorj, în ultima săptămână. Au fost aplicate 29 de sancțiuni contravenționale în cuantum de 153.000 lei și au fost trasate 123 de măsuri obligatorii în vederea intrării în legalitate.

De asemenea, la nivelul Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj s-a desfășurat, în perioada 6-16 februarie 2024, Campania Națională pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind autorizarea angajatorilor care desfășoară activități de fabricare, depozitare, păstrare, transport și comercializare, a articolelor pirotehnice și pentru verificarea modului de respectare, de către aceștia, a prevederilor  legale privind încheierea și executarea contractelor individuale de muncă. În cadrul acestei campanii au fost încheiate 24 procese-verbale de control, fiind aplicate 7 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 20.500 lei.

,,Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj continuă să monitorizeze respectarea de către angajatori a prevederilor legale în domeniul securității și sănătății în muncă și în cel al relațiilor de muncă. Scopul tuturor acțiunilor de control este acela de creștere a gradului de conștientizare, atât a angajaților, cât și a angajatorilor în ceea ce privește necesitatea aplicării și respectării legislației muncii în privința muncii nedeclarate, subdeclarate și a accidentelor de muncă”, a precizat George Romanescu, inspector-șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj.

 

Vizualizări: 505

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Actualitate:

Citește și: