Actualitate

Amendați pentru muncă la negru

Un angajator cu sediul social în Municipiul București, având domeniu de activitate „lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale”, a fost sancționat cu suma de 40.000 de lei. Motivul: folosirea în activitate a două persoane pentru care nu avea încheiate în prealabil contracte individuale de muncă. Angajatorul a fost depistat pe raza orașului Rovinari.

Un alt angajator cu sediul social în Municipiul Târgu-Jiu, având domeniu de activitate „activități de întreținere corporală”, a fost sancționat cu suma de 20.000 de lei, pentru folosirea în activitate a unei persoane pentru care nu avea încheiat în prealabil contract individual de muncă. 

De asemenea, un operator economic cu sediul social în județul Dolj, având domeniu de activitate „alte lucrări de instalații pentru construcții”, a fost sancționat cu suma de 20.000 de lei, pentru primirea la muncă a unei persoane fără transmiterea elementelor contractului individual de muncă în registrul general de evidenţă a salariaţilor cel târziu în ziua anterioară începerii activităţii. Angajatorul a fost depistat pe raza Municipiului Târgu-Jiu.

Având în vedere numărul mare de persoane depistate pentru muncă nedeclarată, Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj va intensifica numărul controalelor în vederea combaterii muncii nedeclarate și subdeclarate, precum și pentru respectarea măsurilor de securitate și sănătate în muncă, a declarat George Octavian Romanescu, inspector-șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj.

Inspectorii de muncă din Gorj au efectuat în ultima săptămână un număr de 55 de controale, care au vizat atât domeniul relațiilor de muncă, cât și domeniul securității și sănătății în muncă. 

Au fost aplicate 32 de sancțiuni contravenționale în valoare de 229.500 lei, dintre care 95.000 lei pentru nerespectarea legislației în vigoare privind munca nedeclarată. 

Pentru neconformitățile constatate în urma controalelor, inspectorii de muncă au dispus 141 de măsuri obligatorii, în vederea intrării în legalitate.

Vizualizări: 669

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Actualitate:

Citește și: