Ultima oră

Amendă penală pentru loviri și alte violențe

Judecătoria Novaci a pronunțat pe 4 septembrie 2025 o hotărâre prin care un localnic a fost condamnat la plata unei amenzi în valoare de 3.000 de lei (echivalentul a 200 de zile-amendă) pentru săvârșirea infracțiunii de lovirea sau alte violențe.

Fapta reținută de instanță s-a petrecut în dimineața zilei de 24 iulie 2022, la domiciliul inculpatului din orașul Novaci, în urma unui conflict spontan. Persoana vătămată, care consumase împreună cu inculpatul și alți martori băuturi alcoolice, a fost lovită cu palma sau pumnul și cu o bucată de lemn, după care a fost împinsă pe o scară, suferind leziuni traumatice cu un număr de 8–9 zile de îngrijiri medicale.

Instanța a atras atenția inculpatului că, în cazul neplății cu rea-credință a amenzii, zilele neplătite pot fi înlocuite cu zile de închisoare, sau, dacă executarea nu este posibilă din motive independente de acesta, cu muncă neremunerată în folosul comunității.

Persoana vătămată nu s-a constituit parte civilă. Cheltuielile judiciare avansate de stat, în valoare de 580 de lei, precum și asistența juridică asigurată din oficiu au rămas în sarcina statului.

Hotărârea poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Vizualizări: 242

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: