Eveniment

Alergat pe stradă cu un cuțit

Judecătoria Târgu Jiu a pronunțat săptămâna trecută pedepsele într-un dosar de tâlhărie, în care inculpați au fost un adult și un minor.

Fapta s-a petrecut în septembrie 2021, lângă o spălătorie auto din Romanești - Târgu Jiu. Un gorjean a mers cu mașina la spălătorie și apoi l-a somat pe administrator să îi dea o sumă de bani, iar acesta a refuzat, pentru că îl mai împrumutase anterior fără să vadă banii înapoi. Furios, s-a răzbunat pe primul om care i-a ieșit în cale, un client care voia să plece de la spălătorie. “A lovit autoturismul cu pumnul în zona portierei şi l-a întrebat pe conducătorul autoturismului „De ce se uită aşa la el? " şi a început să tragă de mânerul portierei, pe care l-a dislocat, o bucată din acesta căzând pe sol”, se arată în documentul de la instanță. 

Omul a pus mâna pe telefon și a sunat la poliție, fiind deposedat de acesta chiar în timpul apelului. A fost apoi lovit și alergat pe stradă cu un cuțit.

Culmea, anterior agresorul furase cuțitul dintr-un magazin, de unde a luat și un pachet de țigări, prin amenințarea vânzătoarei.

Agresorul a primit mai multe condamnări pentru furt, furt calificat, tâlhărie, tulburarea ordinii și liniștii publice, care au cumulat un an și patru luni de închisoare.

Vizualizări: 2,416

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: