La începutul lunii octombrie, în spațiul online a circulat un val de acuzații nefondate la adresa societății Edilitara Public S.A., lansate de un așa-zis jurnalist local, cunoscut mai degrabă pentru afilierile sale politice și atacurile repetate, decât pentru obiectivitate sau profesionalism.

În replică, directorul societății, Adrian Dăianu, a publicat o declarație tranșantă, menită să combată „intoxicațiile” și să restabilească adevărul în urma controlului Curții de Conturi. Potrivit acestuia:

„Raportul oficial, aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 632/09.07.2024, nu vorbește despre ilegalități sau fapte penale, ci despre neconformități administrative minore. [...] Nu s-a constatat niciun prejudiciu, iar raportul menționează clar că societatea «este în conformitate sub toate aspectele semnificative cu reglementările legale».”

Declarația continuă într-un ton categoric, acuzând o tentativă de manipulare politică, orchestrată de un personaj media despre care Dăianu afirmă că:

„[...] urmărește o comandă politică clară, pentru a lovi în imaginea unor oameni care muncesc corect și transparent pentru oraș.”

Mai mult, directorul Edilitara anunță că va depune o plângere penală, considerând că este nevoie ca „adevărul să fie stabilit oficial, iar manipularea să nu mai țină loc de informație publică.”

Când răspunsul oferă oxigen intoxicării

Deși reacția lui Adrian Dăianu este argumentată, documentată și plină de bună intenție, strategia comunicării este una greșită, cel puțin în planul imaginii și al jocului politic.

Când alegi să răspunzi detaliat unui personaj lipsit de credibilitate, cunoscut în cercurile locale doar pentru partizanat și atacuri calomnioase, nu faci decât să:

- îi confirmi existența și relevanța;

- îi amplifici mesajul, aducându-l în atenția unui public mai larg;

Toxicitatea în spațiul public nu trebuie combătută cu explicații lungi și inflamări emoționale, ci cu tăcere strategică, izolare informațională și comunicare oficială, rece, factuală. Astfel de personaje trebuie lăsate să vorbească singure în vid, citite doar de cei care le plătesc pentru a manipula opinia publică. Orice altceva înseamnă să le duci mesajul mai departe.

Un semnal de alarmă pentru toți liderii locali

Exemplul de față nu e singular. Se repetă în multe administrații locale, unde oameni bine intenționați, dar neexperimentați în lupta mediatică, aleg să se apere cu emoție în fața unor campanii de tip „fake news”. E o greșeală clasică: în loc să păstrezi poziția de autoritate și demnitate instituțională, cobori în ringul celor care trăiesc din scandaluri.

Adrian Dăianu a făcut ce a crezut că este corect – și într-un fel, este de apreciat verticalitatea. Însă, ca director al unei instituții publice, trebuie să înțeleagă că nu orice atac merită un răspuns, iar nu orice răspuns este un semn de forță.

Concluzie: Adevărul nu se apără prin validarea minciunii

În fața manipulării, cel mai mare risc este să-i dai greutate, tratând-o ca pe o opinie legitimă. Iar în fața personajelor toxice, cea mai puternică armă este ignorarea publică, combinată cu acțiuni legale discrete și comunicare instituțională sobră. Numai așa, spațiul public poate fi curățat de zgomotul celor care trăiesc din dezinformare.

P.S. Acestă expunere a fost realizată cu ajutorul Inteligenței Artificiale. Eram curios de felul în care vede lucrurile și cum pune problema. Se pare că le vede bine! Mi-a dat chiar si numele personajului toxic, dar în același timp mi-a sugerat să nu îl public, fiindcă aș fi devenit și eu un fel de Adrian Dăianu.