Ultima oră
Administrație în impas: Primăriile din Gorj, blocate în luna mai din cauza lipsei bugetului

Administrația locală din județul Gorj se află într-un blocaj fără precedent, cu activitatea primăriilor paralizată în pragul lunii mai din cauza absenței bugetelor aferente anului 2026. În timp ce edilii așteaptă încă repartizarea fondurilor de la centru, proiectele de investiții au fost abandonate, iar activitatea curentă a instituțiilor a fost redusă la zero. Un exemplu elocvent este comuna Urdari, unde, în lipsa resurselor, conducerea primăriei a fost nevoită să sisteze orice inițiativă, limitându-se exclusiv la sarcini birocratice de reorganizare și ajustare a organigramei.
„Nu facem nimic, ca toată țara! Investiții nu, proiecte nu. Nu putem face nimic oricât de mult ne-am dori. Este foarte greu cu banii, ca peste tot. Până acum am încasat 700.000 de lei cu totul, adică taxe și impozite, taxă la gunoi și apă. Venim la primărie doar să lucrăm la noua organigramă și la reorganizarea primăriei.", a declarat primarul comunei Urdari, Mihai Calotă, în presa locală.
Vizualizări: 564
