Actualitate

Acuză că întâlnirea lui Burduja cu sindicaliștii a fost aranjată

Așa cum au procedat în ultimii ani, liderii de sindicat din cadrul Complexului Energetic Oltenia preferă să se critice între ei decât să pună umărul pentru salvarea companiei energetice. De această dată, mărul discordiei este reprezentat de întâlnirea dintre liderii de sindicat și Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, care a avut loc la finalul săptămânii trecute. Manu Tomescu, lider de sindicat în zona Rovinari, spune că astfel de întâlniri sunt aranjate decât pentru anumiți sindicaliști cărora li se și transmite ce ieșiri publice să aibă apoi în legătură cu Complexul Energetic Oltenia.

„S-a întâlnit cu cei care dau ora exactă în mișcarea sindicală din Complexul Energetic Oltenia, după cum se laudă chiar ei. Cu ei se întâlnește pentru că aceste întâlniri sunt aranjate pentru că acolo când am intrat, erau nume, prenume, funcția. Deci, era o întâlnire aranjată și se știa cine vine. Sunt niște lucruri pe care noi nu le înțelegem și nu le știm. Eu am încercat să sparg această regulă. Ei se întâlnesc decât cu x,y,z și le transmit să nu spună decât a,b,c”, a spus Tomescu.

 

Vizualizări: 3,016

Alte articole din Actualitate:

Citește și: