Ultima oră
Masa Tăcerii, promovată în Sevilla

Gorjul își găsește loc pe „cartea de vizită” cu care România încearcă să-i convingă pe spanioli să ne viziteze țara. Masa Tăcerii, opera lui Constantin Brâncuși de la Târgu Jiu, apare alături de Castelul Peleș, Delta Dunării sau Transfăgărășan într-o campanie de promovare care va circula timp de patru săptămâni chiar prin centrul Sevillei.
Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului desfășoară, în perioada 5 octombrie – 1 noiembrie 2026, campania „Rumanía inspira”, destinată pieței spaniole. Pentru promovare, un tramvai din Sevilla a fost colantat integral cu imagini din România.
Opt destinații și simboluri au fost alese pentru campanie: Sarmizegetusa Regia, Masa Tăcerii, porțile tradiționale din Bucovina, Biertan, Delta Dunării, Creasta Cocoșului din Maramureș, Castelul Peleș și Transfăgărășanul.
„Este nevoie să fim prezenți pe piețele externe. Nu este suficient să avem locuri frumoase. Trebuie să le facem cunoscute și să le dăm turiștilor motive să vină, să stea mai mult și să descopere România”, a declarat ministrul interimar al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Irineu Darău.
Autoritățile au și așteptări mari de la tramvaiul românesc din Sevilla. MEDAT estimează că, în cele patru săptămâni, campania ar putea genera aproximativ 71,7 milioane de expuneri publicitare. Spania se află pe locul opt între țările de origine ale turiștilor străini care ajung în România și este considerată o piață prioritară pentru promovare.
Este a doua campanie turistică românească organizată în Sevilla. În 2022, România a fost promovată în oraș prin panouri stradale și digitale.
Vizualizări: 97
