Actualitate
Acordul de mediu pentru Hidrocentrala Livezeni–Bumbești, o victorie strategică pentru România

România face un pas major spre independența energetică: Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a emis acordul de mediu pentru amenajarea hidroenergetică Livezeni–Bumbești, un proiect vital blocat ani de zile, care va aduce anual 283 GWh de energie curată în sistemul energetic național.
Secretarul de stat în Ministerul Energiei, Marius Negru, a anunțat astăzi pe rețelele sociale că obținerea acestui acord reprezintă o „mare victorie pentru România”, subliniind importanța continuării proiectelor strategice aflate într-o fază avansată de execuție. Printre acestea se numără hidrocentrala „Dumitra” – realizată deja în proporție de 94% – și hidrocentrala de la Bumbești-Jiu, aflate pe Defileul Jiului.
„Chiar dacă suntem supuși unor piedici nejustificate din partea unor organizații, aceste investiții trebuie finalizate. Discutăm despre proiecte în care s-au investit bani publici și care pot contribui direct la scăderea facturilor și la reducerea importurilor de energie”, a declarat Negru.
Proiectul hidroenergetic propus de Hidroelectrica va genera anual aproximativ 258 GWh, echivalentul consumului a circa 300.000 de gospodării. De asemenea, include și o capacitate de stocare a energiei printr-un lac de acumulare de 1 km lungime, cu o capacitate de 81.000 metri cubi, echivalentă cu 40 MWh.
Amenajarea include un baraj cu lac de acumulare și microhidrocentrală la Livezeni, precum și hidrocentralele Dumitra și Bumbești-Jiu, toate interconectate prin galerii subterane care traversează Defileul Jiului și situl Natura 2000. Proiectul este realizat în proporție de 94% și presupune o cădere totală de apă de 252 de metri, valorificată în două trepte.
„Finalizarea acestor proiecte nu este doar un obiectiv tehnic, ci o obligație față de cetățenii care ne-au încredințat resursele țării. România trebuie să-și valorifice potențialul hidroenergetic pentru a deveni un stat independent, puternic și demn”, a mai transmis secretarul de stat.
PSD și echipele tehnice din Ministerul Energiei, Ministerul Mediului și Hidroelectrica au colaborat pentru a debloca această situație, oferind un cadru legal care să permită finalizarea unor investiții esențiale pentru securitatea energetică a României.
Vizualizări: 1,794