Eveniment

Accident la Preajba

Un eveniment rutier a avut loc în urmă cu puțin timp la Târgu Jiu, în localitatea componentă Preajba.

Un șofer a pierdut controlul direcției, a lovit un cap de pod și a ajuns cu mașina în șanț.

La fața locului au fost solicitate echipaje de descarcerare și ambulanțe.

actualizare: Din primele cercetări, polițiștii rutieri au stabilit că o femeie din municipiul Târgu-Jiu, în timp ce conducea un autoturism pe strada Aviatorilor, nu a adaptat viteza la condițiile de drum, a pierdut controlul direcției, intrând în coliziune cu un cap de pod.

În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a conducătoarei auto, precum și a unei femei, cetățean bulgar, pasager în autoturism. Conducătoarei auto i-au fost prelevate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cele două victime au fost transportate la Spitalul Județean Târgu-Jiu în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.

În cauză, polițiștii efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

 

Vizualizări: 2,507

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: