Eveniment

A murit la doar 33 de ani

Nimic nu s-a mai putut face pentru Cristina Crîngoiu, tânăra în vârstă de 33 de ani, pasageră în vehiculul implicat în accidentul produs pe 26 mai 2024, pe raza orașului Filiași. În ciuda eforturilor medicilor, viața Cristinei s-a stins, lăsând în urmă o familie îndoliată și o comunitate profund îndurerată.

Cristina era cunoscută ca o femeie muncitoare, care a luptat neîncetat pentru a-și crește copiii și a-și construi un viitor mai bun. „A fost un suflet cald și bun, o mamă devotată care a muncit din greu pentru a oferi copiilor săi tot ce avea mai bun”, povestesc apropiații, profund marcați de această pierdere neașteptată.

Dispariția fulgerătoare a Cristinei a lăsat un gol imens în inimile celor care au cunoscut-o, iar mesajele de condoleanțe au început să curgă în valuri pe rețelele sociale. „Drum lin, draga noastră! Ai fost o luptătoare și Dumnezeu te-a iubit mai mult decât noi... Nu îți pot spune Adio, doar La Revedere”, scrie un prieten pe Facebook.

Cei doi copii ai Cristinei se află în stare de șoc, greu putând accepta faptul că își vor conduce mama pe ultimul drum, atât de tânără și plină de viață.

Comunitatea din Filiași și nu numai s-a unit în durere, aducând un omagiu unei femei care, prin sacrificiul său, a rămas un exemplu de curaj și dragoste necondiționată.

Vizualizări: 2,557

Alte articole din Eveniment:

Citește și: