Ultima oră

A murit după ce a înghițit un plic cu droguri

Un tânăr din Olt a murit, marți seara, sub ochii polițiștilor, după ce a înghițit un plic cu droguri. Mașina în care se afla a fost oprită de poliție. Pentru că în autoturism erau șase persoane, mai multe față de locurile prevăzute, polițistul a cerut sprijinul jandarmilor, pentru legitimarea și controlul corporal al acestora. 

În timpul controlului, polițistul a observat că un tânăr de 31 de ani, din județul Olt, mesteca ceva ce părea a avea consistența unui obiect din material plastic.

„Tânărul a declarat că în interior s-ar fi aflat aproximativ 2-2,5 grame de substanță cu efect psihoactiv, asupra sa fiind găsită și o țigaretă confecționată artizanal. În continuare, polițiștii au solicitat, de urgență, prezența Serviciului Județean de Ambulanță Olt. Întrucât, tânărul a intrat în stop cardio-respirator, polițistul a procedat la efectuarea manevrelor de resuscitare”, a transmis IPJ Olt. 

Echipajul medical, ajuns la fața locului, a continuat efectuarea manevrelor de resuscitare, însă fără rezultat, fiind declarat decesul.

Șoferul autoturismului a fost dus la spital pentru prelevarea de mostre biologice, în timp ce trupul bărbatului mort a fost dus la Medicină Legală, pentru necropsie.

Asupra unui alt tânăr au fost găsite mai multe substanțe cu posibil efect psihoactiv, iar în mașinăau fost găsite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, trei țigarete artizanale cu conținut vegetal, două pastile de culoare maronie, o pungă cu o substanță albă și mai multe plicuri cu material vegetal tocat.

Vizualizări: 1,284

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: