Ultima oră
A făcut accident în benzinărie

Un bărbat în vârstă de 30 de ani, care avea permisul anulat, a provocat un accident într-o benzinărie din Drăgășani, județul Vâlcea, apoi a fugit de la locul accidentului. A fost prins ulterior de polițiști și reținut.
Potrivit Poliției Vâlcea, accidentul din benzinărie a avut loc sâmbătă seara, după ora 20:15, iar șoferul vinovat a fugit de la locul faptei.
Din verificările care s-au făcut, a rezultat că un bărbat de 30 de ani, din localitatea Stoilești, a condus o mașină în Drăgășani, iar în zona unei stații de carburant a lovit un alt autovehicul. După impact, acesta a părăsit locul evenimentului, fiind oprit pe strada Belșugului din Drăgășani.
Șoferului i-a fost solicitat să fie testat cu aparatul etilotest sau să se deplaseze la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice, însă acesta a refuzat procedurile legale.
Totodată, în urma verificărilor, polițiștii au stabilit că bărbatul nu deține permis de conducere, acesta fiind anulat anterior ca urmare a săvârșirii unor infracțiuni la regimul rutier. Astfel, ca urmare a administrării probatoriului, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Drăgășani, polițiștii au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, bărbatul fiind introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Vâlcea. Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale.
Vizualizări: 206
