Eveniment

93 de permise reținute în trei zile

Polițiștii rutieri din Gorj au reținut în ultimele trei zile nu mai puțin de 93 de permise de conducere, din cauza depășirii vitezei sau a consumului de băuturii alcoolice. De asemenea, au fost retrase 20 certificate de înmatriculare, fiind constatate 5 infracțiuni la regimul circulației rutiere.

“În cadrul acțiunilor au fost aplicate 426 de sancțiuni contravenționale, din care 263 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 11 pentru conducere sub influența alcoolului și 15 pentru depășire interzisă, în valoare totală de peste 90.000 de lei”, a precizat IPJ Gorj.

Polițiștii au desfășurat în perioada 4-6 iunie acțiuni pentru combaterea conducerii autovehiculelor cu viteză peste limita legal admisă și de către persoane aflate sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive, la nivel județean.

Polițiștii au utilizat autospeciale radar și aparate etilotest și drugtest pentru înregistrarea vitezei , respectiv depistarea și sancționarea conducătorilor de autovehicule aflați sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive.

Acţiunile vor fi continuate în funcţie de evoluţia situaţiei operative, a mai precizat Poliția.

Vizualizări: 4,568

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: