Ultima oră

127 de expozanți, ateliere și spectacole, timp de patru zile la Târgu Jiu

Patru zile dedicate tradițiilor, în centrul municipiului Târgu Jiu! Începând de joi, 22 octombrie, esplanada Stadionului Municipal „Constantina Diță” va găzdui Târgul național pentru artizanat și meșteșuguri. Nu mai puțin de 127 de expozanți vor participa la evenimentul organizat de Ministerul Economiei.

 

Până duminică, 25 octombrie, gorjenii vor putea descoperi produse realizate manual, vor putea urmări demonstrații ale meșteșugarilor și vor avea ocazia să participe la ateliere dedicate tehnicilor tradiționale.

 

De la olărit și țesut până la prelucrarea lemnului și a fierului, târgul va aduce la Târgu Jiu o varietate de meșteșuguri. Vizitatorii vor putea admira obiecte de ceramică, broderii, dantelărie și produse realizate din piele sau sticlă.

 

Programul include și ateliere de pictură, cusut și modelare a lutului, dar și spectacole folclorice susținute de artiștii Școlii Populare de Arte „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu.

 

Evenimentul reprezintă și o oportunitate pentru meșteșugarii care își promovează produsele și încearcă să păstreze vii ocupațiile tradiționale.

 

Participarea expozanților este gratuită, iar fiecare beneficiază de un sprijin forfetar de 2.500 de lei pentru cheltuielile de transport și cazare, potrivit Ministerului Economiei.

 

Târgul se desfășoară în perioada 22–25 octombrie 2026, pe esplanada Stadionului Municipal „Constantina Diță” din Târgu Jiu.

 

Evenimentul este organizat de Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, prin AIMMT Ploiești, în cadrul Programului național multianual pentru susținerea meșteșugurilor și artizanatului.

 

 

Vizualizări: 90

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: