Politică

 Cartel ALFA cere retragerea unui proiect de lege. Este pentru dinozauri!

CNS Cartel ALFA solicită PSD retragerea proiectului privind posibilitatea prelungirii vârstei de pensionare la 70 de ani, considerând că prin eventuala adoptare a acestuia vor fi menţinute în posturi anumite persoane care vor bloca accesul tinerilor. Adică vom avea dinozauri pe posturi publice, iar tinerii vor sta la coadă la șomaj.

Într-o scrisoare deschisă adresată PSD, organizaţia atrage atenţia că o astfel de reglementare, chiar dacă este adoptată iniţial cu titlul de opţiune, este un mod mascat de prelungire a vârstei de pensionare, fără dezbatere şi fără fundamentare, în dezacord cu realităţile demografice din România, unde speranţa de viaţă este semnificativ mai mică decât media europeană.

În locul unor mecanisme pentru blocarea speculatorilor care ies de tineri la pensie din instituţii bugetare pe legi speciale şi se reangajează apoi tot în instituţii bugetare, se încearcă, dimpotrivă, protejarea privilegiilor acestora şi fixarea pe funcţii de decizie a persoanelor existente, penalizându-i în schimb pe toţi cetăţenii care au lucrat corect, prin privarea de dreptul la pensie – se mai arată în documentul semnat de preşedintele Cartel ALFA, Bogdan Hossu.

 

Vizualizări: 1,902

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: