Social

Zi de doliu instituțional la Colegiul Național „Spiru Haret”

Colegiul Național „Spiru Haret” din Târgu Jiu, a declarat ziua de 8 ianuarie 2026 drept Zi de doliu instituțional, ca urmare a decesului domnului Velican Eugeniu, cadru didactic respectat și director al unității de învățământ.

Decizia a fost luată de conducerea colegiului, în semn de profund respect și recunoștință pentru activitatea și contribuția adusă de-a lungul anilor la dezvoltarea instituției și la formarea generațiilor de elevi.

În această zi, la începutul programului școlar, va fi păstrat un moment de reculegere, iar activitățile festive vor fi suspendate. Totodată, elevii, profesorii și personalul școlii sunt invitați să adopte o ținută vestimentară sobră, ca semn de solidaritate și omagiu.

Comunitatea școlară își exprimă astfel durerea și respectul față de cel care a fost profesorul și directorul Velican Eugeniu, un reper moral și profesional pentru colegi și elevi deopotrivă.

 

 

 

 

Vizualizări: 276

Alte articole din Social:

Citește și: