Diaspora

Zeci de magistraţi belgieni vor fi închişi pentru a vedea cum trăiesc deţinuţii

Ministrul belgian al justiţiei, Vincent Van Quickenborne, a anunţat sâmbătă că 55 de magistraţi din ţara sa vor fi închişi până duminică, pentru a vedea direct cum este viaţa de deţinut.

Magistraţii, care s-au oferit ca voluntari, au ajuns în cursul dimineţii la închisoarea din Haren, o instituţie penitenciară nouă, cu o capacitate de 1190 de locuri. Oficial, aceasta se va deschide în 30 septembrie, a declarat agenţiei citate o purtătoare de cuvânt al administraţiei penitenciarelor din Belgia. Până duminică după-amiaza, când vor fi eliberaţi, cei 55 vor fi trataţi ca deţinuţi obişnuiţi.

"Magistraţii ştiu, evident, cum merg lucrurile într-o închisoare, dar experimentarea directă le dă o ocazie unică, ceea ce le va putea fi de folos la pronunţarea unor pedepse în deplină cunoştinţă de cauză", a arătat Van Quickenborne într-un comunicat.

Tototdată, personalul penitenciar se va pregăti pentru deschiderea închisorii de tip nou, cu celule mici, în care se va dezvolta "o abordare modernă", a declarat ministrul flamand, membru al partidului liberal Open VLD.

"Magistraţii participanţi - judecători în instanţe penale, judecători de instrucţie, procurori (...) - s-au oferit voluntari. Ei (...) vor trebui să respecte ordinele şi instrucţiunile personalului penitenciar. Obiectivul este de a face detenţia cât mai realistă posibil", arată comunicatul preluat de AFP. "Ei nu îşi vor putea folosi telefoanele mobile, dar vor putea primi vizite familiale, ca şi deţinuţii reali."

Programul magistraţilor în închisoare va fi cel normal zilnic pentru condamnaţi. Ei vor primi aceleaşi mese şi vor participa la aceleaşi activităţi obligatorii; printre altele, vor face de serviciu la bucătările şi la spălătorie. Stingerea va fi la orele 22, a precizat ministrul.

Spre deosebire de deţinuţii reali, magistraţii vor putea pune capăt experienţei în închisoare în orice moment, dacă nu pot suporta condiţiile de detenţie, sau din orice alt motiv.

"Această imersiune le oferă magistraţilor care condamnă persoane la închisoare ocazia de a experimenta ce înseamnă privarea de libertate", a explicat Rudy Van de Voorde, director general al penitenciarelor belgiene, citat în acelaşi comunicat.

Vizualizări: 513

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Diaspora:

Citește și: