Ultima oră
Weber îl cheamă pe Miruță la Comisia de apărare

Prioritățile Armatei României și Programul SAFE sunt în atenția Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională - transmite deputatul PSD Gorj, Mihai Weber.
Acesta l-a invitat la comisie pe ministrul Apărării, care este gorjeanul Radu Miruță de la USR.
„În contextul actual de securitate, în exercitarea atribuțiilor de control parlamentar, am solicitat prezența la Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională a ministrului apărării naționale, domnul Radu Miruță, împreună cu șeful Statului Major al Apărării, generalul Vlad Gheorghiță și alți reprezentanți ai instituției, pentru a avea o imagine cât mai clară asupra direcțiilor strategice ale Ministerului Apărării și modul în care România intenționează să valorifice oportunitățile oferite de Programul SAFE, instrument european destinat consolidării capacităților de apărare și sprijinirii industriei naționale de profil.
Am subliniat faptul că este esențial ca România să utilizeze eficient instrumentele europene disponibile pentru a-și consolida capacitățile de apărare și pentru a sprijini industria națională, iar Parlamentul va urmări cu atenție evoluția acestor proiecte și rezultatele concrete obținute”, a transmis Mihai Weber.
Vizualizări: 382
