Social

Veste bună pentru FCU Craiova. Gurău nu are coaste rupte

FCU Craiova a primit diagnosticul după ciocnirea violentă de la ultimul meci a portarului Ionuț Gurău care a ajuns la spital direct de pe teren suspectat că ar avea o coastă fracturată.

Nicolo Napoli a primit o veste bună după egalul cu Hermannstadt, accidentarea portarului Ionuț Gurău nefiind una gravă. Schimbat cu Robert Popa la pauza meciului FC Hermannstadt - FCU Craiova (0-0), după ce s-a resimțit în urma unei ciocniri cu un adversar, goalkeeperul de 24 de ani a fost dus direct la spital fiind suspectat că ar avea o coastă ruptă.

Medicii i-au liniștit acum pe olteni, pentru că Gurău a suferit doar o contuzie puternică și se va putea pregăti pentru meciul din etapa următoare, cu FC Argeș, programat în Bănie, duminică, de la ora 18:15.

Transferat vara trecută, de la Unirea Slobozia, Gurău a debutat în Superliga chiar la derby-ul Băniei, cu CSU Craiova - FCU Craiova (0-2), disputat în etapa a 19-a din sezonul regulat, iar de atunci nu a mai ieșit din poartă.

FCU Craiova este pe locul 2 în play-out, cu 32 de puncte, și mai are nevoie de două puncte în următoarele două etape, cu FC Argeș (acasă) și cu UTA (deplasare), pentru a fi sigură de disputarea barajului preliminar pentru Conference League.

Contracandidatele oltenilor sunt FC Voluntari, locul 3, 30 de puncte, și FC Botoșani, locul 5, 28 de puncte, singurele echipe cu licență UEFA din partea superioară a play-out-ului. 

Vizualizări: 470

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Social:

Citește și: