Eveniment

Va răspunde penal pentru moartea fiului său

Un gorjean de 31 de ani, care locuiește în Timișoara, va răspunde penal pentru moartea fiului său de trei luni, într-un accident care a avut loc acum câțiva ani. Tânărul a încheiat acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorul, dar instanța de judecată l-a respins zilele trecute, pe motiv că pedeapsa negociată ar fi prea mică.

Întâmplarea nefericită a avut loc pe 2 septembrie 2017, când bărbatul conducea un autoturism marca VW Golf, pe raza localității Otvești, județul Timiș.

Avea o viteză de cca 106 km/h, pe un sector de drum unde viteza legală maxim admisă este de 50 km/h.

Gorjeanul a intrat într-o depășire periculoasă, a vrut să evite o mașină care intrase și ea în depășire, a părăsit partea carosabilă, a derapat și a intrat în coliziune cu un stâlp de beton,mai apoi cu un gard, accidentul având ca rezultat decesul fiului său în vârstă de doar trei luni.

Șoferul a semnat cu procurorul un acord de recunoaștere a vinovăției, pe care Judecătoria Timișoara l-a respins, motivând că pedeapsa stabilită este prea mică în raport cu fapta.

Instanța este de acord cu o pedeapsă cu suspendare, dar a considerat că un an și patru luni ar fi prea puțin. “Soluția consemnată în acord este nejustificat de blândă în raport cu gravitatea infracțiunii sau periculozitatea infractorului”, a susținut judecătorul, deși ambii șoferi au fost vinovați de accident.

 

Sentința Judecătoriei Timișoara din 28 iulie nu este definitivă.

Vizualizări: 1,727

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: