Ultima oră

Un senator cere plafonarea prețurilor la energie

Senatorul PNL de Iași Lucian Rusu, membru al Comisiei pentru Energie din Senat, susține că România trebuie să își schimbe abordarea în domeniul energiei și să treacă de la intervențiile administrative asupra facturilor la investiții care să ducă efectiv la reducerea costurilor.

Liberalul afirmă că discuția despre energie trebuie pornită de la problema resimțită direct de populație și de companii: prețul energiei și valoarea facturilor.

Potrivit senatorului, plafonările și compensările pot fi justificate în perioade de criză, însă nu pot reprezenta o soluție permanentă.

„Plafonarea facturii nu face energia mai ieftină, ci doar redistribuie temporar costul”, susține Lucian Rusu.

Ce spune despre Complexul Energetic Oltenia
Senatorul indică situația recentă de la Complexul Energetic Oltenia drept un exemplu al problemei de competitivitate din sectorul energetic.

Rusu afirmă că, pentru anumite pachete de energie cu livrare în 2027, la prețurile solicitate de companie, nu au existat cumpărători.

În opinia sa, acest lucru nu înseamnă că producția pe cărbune poate fi oprită imediat, întrucât sistemul energetic are nevoie de producție disponibilă în perioadele în care sursele regenerabile nu produc suficient.

„Nu putem închide însă o capacitate înainte ca cea care trebuie să o înlocuiască să fie construită, racordată și funcțională”, transmite senatorul.

Mesajul vine în contextul în care Complexul Energetic Oltenia se află în plin proces de restructurare și de reducere a capacităților pe cărbune, în paralel cu planurile de dezvoltare a unor noi surse de producție.

Gazele din Marea Neagră, văzute ca șansă pentru industrie
Lucian Rusu consideră că aceeași problemă a competitivității trebuie analizată și în cazul gazelor naturale.

Senatorul atrage atenția că producătorii interni, inclusiv Romgaz, au obligații privind asigurarea cantităților necesare consumului casnic și termoficării, în cadrul unui mecanism în care prețul este stabilit administrativ pentru segmentul protejat.

Protejarea populației este necesară, spune senatorul, însă România trebuie să găsească soluții pentru ca și industria să aibă acces la gaze la prețuri competitive și predictibile.

În acest context, Neptun Deep este considerat de Lucian Rusu una dintre oportunitățile majore pentru economia României. Gazele din Marea Neagră ar putea susține nu doar consumul intern, ci și dezvoltarea unor centrale moderne pe gaze, a industriei petrochimice, a producției de îngrășăminte și a altor sectoare industriale.

„Gazele suplimentare din Marea Neagră trebuie privite nu doar ca o resursă pe care o extragem, ci ca o oportunitate de dezvoltare economică”, susține senatorul.

România, posibil hub energetic regional
Liberalul pune în aceeași ecuație și Coridorul Vertical, considerând că poziția României între Marea Neagră, Balcani, Europa Centrală, Republica Moldova și Ucraina poate oferi țării un rol energetic regional mai important.

În opinia sa, investițiile în conducte, stații de comprimare și interconectări ar trebui tratate ca infrastructură strategică, care poate crește securitatea aprovizionării și poate genera venituri prin transportul și tranzitul gazelor.

„Nu este suficient să anunțăm mii de MW”
Lucian Rusu susține că România are nevoie de un plan energetic integrat, în care să fie stabilite clar capacitățile care urmează să fie retrase, cele care le vor înlocui, termenele de intrare în funcțiune și investițiile necesare în rețele și stocare.

Senatorul critică și ceea ce numește „politica anunțurilor”, în condițiile în care în sectorul energetic sunt anunțate proiecte și investiții, dar rezultatul trebuie măsurat prin capacitățile care ajung efectiv în sistem.

„În energie nu este suficient să anunțăm mii de MW, miliarde de euro sau noi memorandumuri. Contează câți MW ajung efectiv în sistem, câți kilometri de rețea sunt modernizați, câte capacități de stocare sunt puse în funcțiune și cât de repede reușim să deblocăm investițiile”, afirmă Rusu.

Senatorul susține că statul trebuie să stabilească termene și responsabilități pentru proiectele strategice, să simplifice procedurile de autorizare și racordare și să accelereze investițiile în transport și distribuție.

În același timp, protecția consumatorilor vulnerabili trebuie menținută acolo unde este necesară, însă obiectivul pe termen lung ar trebui să fie o piață în care prețurile competitive să rezulte din producție suficientă, infrastructură, concurență și investiții, și nu din intervenții administrative permanente.

„Trebuie să trecem de la plafonări la competitivitate, de la proiecte anunțate la proiecte finalizate și de la administrarea facturii la reducerea cauzelor care o fac mare”, a concluzionat senatorul PNL Lucian Rusu.

Vizualizări: 103

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: