Ultima oră
Un nou medic la spitalul din Târgu Jiu

Un nou medic se alătură echipei Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu! Dr. Enculescu Radu Mihai, medic rezident ultimul an specialitatea Psihiatrie pediatrică, a promovat concursul organizat de Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu pentru ocuparea postului vacant de medic rezident ultimul an specialitatea Psihiatrie pediatrică din cadrul Cabinetului Neuropsihiatrie infantilă din Ambulatoriul Integrat.
Gorjean la origini, medicul Enculescu este absolvent al Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” Timișoara-Facultatea de Medicină, urmând stagiile de rezidențiat la Spitalul Clinic de Urgență pentru copii „Louis Țurcanu” Timișoara.
Medicul este nerăbdător să înceapă activitatea în cadrul unității noastre medicale și spune că a ales această specialitate deoarece poate ajuta copiii să își regăsească echilibrul emoțional și încrederea.
Intervenția timpurie în problemele de sănătate mintală ale copiilor și adolescenților poate schimba fundamental traiectoria vieții lor, prevenind cronicizarea afecțiunilor la vârsta adultă.
Principalele afecțiuni care vor putea fi tratate în Cabinetul de Neuropsihiatrie infantilă sunt: ADHD, afecțiunile din spectrul Autist, anxietatea, depresia, tulburările de adaptare, psihozele, etc.
„Mă atrage acest domeniu pentru că oferă posibilitatea intervenției timpurii acolo unde suportul poate schimba radical dezvoltarea unui copil. Am crescut într-un mediu în care am înțeles cât de importantă este stabilitatea emoțională și cât de mult contează un adult pregătit să știe să asculte, să observe și să intervină corect. Cred cu tărie că activitățile terapeutice construite cu blândețe și respect sunt fundamentul unei vieți echilibrate. În familia mea, educația și grija față de oameni a avut mereu un loc central”, a spus dr. Enculescu Radu.
Psihiatria pediatrică este o ramură a psihiatriei, axată pe componentele biologice, psihologice și sociale ale tulburărilor comportamentale, emoționale, de dezvoltare și de sănătate mintală ale copiilor și adolescenților.
Medicul va începe activitatea în cadrul Ambulatoriului Integrat al SJU Târgu-Jiu la începutul anului 2026, după ce Ministerul Sănătății va emite certificatul de medic specialist.
Vizualizări: 201
