Ultima oră
Un nou chirurg la Târgu Jiu

Dr. Andrei Cornoiu, medic specialist în chirurgie plastică și reconstructivă, se alătură echipei din Secția Chirurgie Generală I.
Spitalul Județean de Urgență (SJU) Târgu Jiu continuă demersurile de creștere a calității actului medical și de diversificare a serviciilor oferite pacienților din județul Gorj.
Unitatea medicală beneficiază de serviciile Dr. Andrei Cornoiu, medic specialist în Chirurgie Plastică, Estetică și Microchirurgie Reconstructivă.
Acesta va activa în cadrul Secției Chirurgie Generală I.
Dr. Andrei Cornoiu este absolvent al Universității de Medicină și Farmacie (UMF) Craiova și și-a efectuat pregătirea în rezidențiat la Spitalul Universitar de Urgență București.
După promovarea examenului de specialitate în anul 2022, parcursul său profesional a inclus o etapă perfecționare externă. Astfel, si-a continuat activitatea în spitale și centre medicale din Germania și Franța, acumulând o experiență clinică valoroasă timp de mai mulți ani.
Datorită Dr. Andrei Cornoiu, Secția Chirurgie Generală I își extinde capacitatea de abordare a unor patologii specifice chirurgiei plastice și reparatorii, solicitate în regim de urgență sau cronic.
Prezența unui specialist cu o astfel de expertiză la Târgu Jiu reprezintă un avantaj pentru pacienții gorjeni.
Colaborarea cu Dr. Cornoiu va permite diagnosticarea, operarea și monitorizarea cazurilor direct în SJU Târgu-Jiu, reducând timpii de așteptare și riscurile asociate transportului
Vizualizări: 98
