Ultima oră

UATAA Motru, în blocaj total: Angajații solicită ITM aprobarea șomajului tehnic

Viitorul celor peste 100 de salariați ai Uzinei de Agent Termic și Alimentare cu Apă (UATAA) Motru atârnă de un fir de ață, după ce lipsa fondurilor pentru achiziția de cărbune și păcură a dus la înghețarea activității încă din 27 ianuarie.

În contextul în care furnizarea agentului termic în municipiu a fost sistată, foștii lideri ai unității și salariații fac presiuni asupra Consiliului de Administrație pentru a solicita ITM Gorj aprobarea șomajului tehnic.

Această măsură este văzută ca o ultimă colac de salvare, oamenii sperând să încaseze 75% din salariu pe perioada incertitudinii, până când autoritățile vor decide dacă uzina va fi revitalizată sau definitiv închisă.

 “Trebuie să vedem ce putem face pentru oamenii ăștia, pentru că  au terminat libere, concedii, tot ce se putea da. Am discutat să cerem Consiliului de Administrație, să facă o propunere către ITM să le dea 75%, ceva de genul. Nu știu, trebuie găsită o soluție până când or închide-o, ori se întâmplă ceva. Din punctul meu de vedere, ați văzut că a ieșit domnul Morega pe piață cu o altă fumigenă, că ne impune Uniunea Europeană ca la 31 martie să oprim. OK, oprim la 31 martie cum spune dumnealui, cu toate că nu este adevărat. Uniunea Europeană nu-ți impune lucrul ăsta, spune că trebuie să-ți pui o altă instalație în loc. Instalație pentru care m-am bătut din 2021 și-mi spunea că prind fluturi. Am cred că peste 15 adrese trimise către Consiliul Local și către primărie, prin care informam, când eram director, că trebuie să facem o altă investiție nouă, pentru că cele pe cărbune la un moment dat vor avea probleme. Nu m-a luat în calcul sau m-a luat în calcul foarte târziu. Și uite s-a ajuns în situația asta, din păcate. (…) Eu cred că e pe moment cea mai bună soluție, dacă s-ar putea da. Nu știu dacă se poate, până la urmă, face chestiunea asta, cu toate că noi avem de încasat de pe la asociații. Pe o perioadă scurtă de o lună, două, cred că s-ar putea face chestiunea asta până se alege într-un fel unde se duce odată asta. Ori o închide, ori face ceva cu ea”, spune în presa locală, Dorel Drăghici.

Vizualizări: 316

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: