Social

Trei școli din Gorj primesc calculatoare gratuit

Trei unități de învățământ din județul Gorj vor primi calculatoare prin proiectul Dăm Click pe România. Sunt echipamente IT complete, recondiționate, care vor ajunge pe băncile școlilor selectate până la finalul anului 2022.

 

Este vorba de Școala Gimnazială ”Nicolae Tomovici” din Plopșoru, Școala Gimnazială Nr.1 Polovragi și Școala Gimnazială Lihulești din Berlești. Școlile beneficiare au fost alese în urma unui apel de proiecte deschis între 25 martie și 14 aprilie, la finalul căruia 347 de aplicații au fost înscrise. 

La finalul jurizării, au fost selectate 226 de unități școlare, 30 de organizații non-guvernamentale și 2 instituții sociale care vor primi în următoarele luni calculatoare complet echipate, respectiv unitate centrală, monitor, periferice, sistem de operare. 

 

Calculatoarele donate în acest program sunt echipamentele IT uzate pe care Ateliere Fără Frontiere le obține în calitate de colector autorizat de la companii și diverse organizații, toate fiind recondiționate de persoanele din grupuri vulnerabile și dezavantajate care lucrează în educlick, unul dintre atelierele de inserție socio-profesională ale asociației. 

 

Dăm Click pe România este un proiect implementat alături de OMV Petrom și Kaufland România ce luptă pentru digitalizarea educației din România și scăderea decalajului educațional prin echiparea cu infrastructură digitală a organizațiilor educaționale ce activează în mediul rural sau urban marginalizat, cum sunt grădinițele, școlile, liceele, organizațiile non-guvernamentale sau instituțiile publice cu caracter social. 

 

 

Vizualizări: 1,689

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Social:

Citește și: