Ultima oră

Trei minore și o glumă la 112: "Ajutor, am fost răpite!"

"Ajutor, am fost răpite!" Acestea au fost cuvintele pe care le-au auzit polițiștii din Segarcea, vineri aproape la miezul nopții, în urma unui apel de urgență 112, venit de la o persoană de sex feminin, recomandându-se "Maria". Fata le-a spus oamenilor legii că a fost luată cu forța împreună cu alte patru fete cu o dubă din Caracal. După ce au făcut verificări, polițiștii au aflat că totul a fost doar o glumă. 

 

 

"În timpul discuțiilor purtate cu apelanta, acesta a precizat că a fost luată cu forța din municipiul Caracal, județul Olt, împreună cu alte 4 fete, și transportate cu o dubă neagră într-o direcție necunoscută, fără însă a putea menționa numele celorlalte fete.

 

În regim de urgență, echipe de polițiști din cadrul Poliției Orașului Segarcea și Secției nr.13 Poliție Rurală Segarcea au efectuat căutări și verificări în vederea găsirii apelantei.

 

În cursul zilei de ieri, 24 mai, în urma mobilizării forțelor de ordine și a activităților specifice desfășurate, au fost identificate trei minore, de 12, 13 și 15 ani, din comuna Calopăr.

 

Din cercetările efectuate și în urma declarațiilor date în prezența părinților, cele trei au declarat că, printr-o decizie comună, au sustras telefonul mobil al unui vecin, iar minora de 13 ani a inițiat apelul de urgență 112 cu scopul de a face o glumă.

 

După efectuarea apelului 112, acestea au distrus cartela SIM și au înapoiat telefonul bărbatului.

 

În urma aspectelor constatate, reprezentanții legali ai minorelor au fost sancționați contravențional de către polițiști, cu amendă în valoare de 500 de lei, fiind transmisă și o informare către DGASPC Dolj.

  

Facem apel la utilizarea responsabilă a Serviciului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112.

 

Educaţia joacă un rol esenţial în înţelegerea importanţei acestui sistem dedicat situaţiilor de urgenţă.

 

Un apel fals poate duce la alocarea inutilă a resurselor, în timp ce alte persoane pot fi într-o reală situaţie de pericol.

 

Reiterăm că legislaţia din România prevede că alertarea falsă a agenţiilor specializate de intervenţie, se pedepseşte cu amendă de la 2.000 lei la 4.000 lei sau prestarea de la 200 de ore la 400 de ore de activităţi în folosul comunităţii. De asemenea, apelarea abuzivă a numărului unic de urgenţe poate fi sancţionată cu amendă între 1.000 şi 2.000 de lei sau cu până la 200 de ore de muncă în folosul comunităţii", a transmis IPJ Dolj. 

Vizualizări: 297

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: