Ultima oră
Trei copii au pus dale de beton pe calea ferată

Polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Hunedoara au fost sesizați cu privire la faptul că în zona stației CF Petroșani, persoane necunoscute ar fi amplasat o dală de beton pe mecanismul de rulare și ar fi ridicat un capac de protecție de la mecanismul de schimbare a unui macaz. Ulterior, obiectele respective ar fi fost lovite de un tren de marfă aparținând unui operator feroviar.
În urma activităților desfășurate de polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Hunedoara, au fost identificate persoanele bănuite de comiterea faptei, fiind vorba despre trei minori.
Verificările au fost continuate în prezența reprezentanților legali, în cauză fiind aplicată sancțiune contravențională în conformitate cu prevederile Legii nr. 61/1991, republicată, pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.
În vederea stabilirii tuturor împrejurărilor producerii incidentului, cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal întocmit pentru distrugerea sau semnalizarea falsă.
Polițiștii atrag atenția asupra pericolului deosebit pe care îl reprezintă orice intervenție neautorizată asupra infrastructurii feroviare sau amplasarea de obiecte pe calea ferată, astfel de fapte putând pune în pericol siguranța circulației trenurilor și, implicit, viața și integritatea persoanelor.
Vizualizări: 351


