Ultima oră

Tânără de 18 ani, amenințată de familie pentru că nu voia să se căsătorească. Ar fi fost dusă cu forța la fostul concubin

A refuzat să se căsătorească și ar fi fost amenințată chiar de propria familie! O tânără de 18 ani a cerut ajutorul polițiștilor din Motru, după ce tatăl său și alți membri ai familiei ar fi amenințat-o și ar fi dus-o împotriva voinței sale la domiciliul concubinului, în Strehaia, județul Mehedinți.

 

Totul s-ar fi petrecut pe 7 noiembrie, când tânăra se afla la locuința tatălui său, din municipiul Motru. Potrivit polițiștilor, între aceasta și membrii familiei ar fi izbucnit un conflict, după ce fata și-a exprimat dorința de a pune capăt relației de concubinaj și de a nu se căsători.

 

„Din primele verificări efectuate, a reieșit faptul că, în cursul zilei de 7 noiembrie a.c., tânăra, în vârstă de 18 ani, în timp ce se afla la domiciliul tatălui său, din municipiul Motru, ar fi avut un conflict cu acesta și cu alți membri ai familiei, pe fondul unor neînțelegeri legate de decizia sa de a nu se căsători și de a încheia relația de concubinaj”, au transmis reprezentanții Poliției.

 

Situația ar fi degenerat, iar membrii familiei ar fi transportat-o fără voia sa la locuința concubinului.

 

„Totodată, a mai reieșit faptul că membrii familiei ar fi condus-o, fără voia sa, la domiciliul concubinului, adresându-i totodată amenințări cu acte de violență, fapt ce i-ar fi creat o stare de temere”, se arată în informarea polițiștilor.

 

Pe 8 noiembrie, tânăra a depus plângere la Poliția Municipiului Motru.

 

În urma evaluării situației, polițiștii au stabilit că nu există un risc iminent și i-au pus la dispoziție formularele necesare pentru a solicita instanței emiterea unor ordine de protecție.

 

A fost deschis un dosar penal pentru lipsire de libertate în mod ilegal, amenințare și violență în familie.

 

Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-au petrecut faptele.

Vizualizări: 94

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: