Social

Subunitate de pompieri, într-un sat din Gorj

În satul Cojani din Târgu-Cărbunești urmează să fie construită o subunitate de pompieri. Va fi o clădire realizată de la zero. Valoarea investiției se ridică la aproape cinci milioane de lei. 

 

"În ceea ce privește obiectivul de investiții „Construire Subunitate de Pompieri în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Lt. col. Dumitru Petrescu” al judeţului Gorj, localitatea Cojani”, obiectiv derulat prin Programul Dezvoltare Durabilă 2021-2027, a fost realizat Studiul de fezabilitate, iar documentatia pentru realizarea investiției a fost avizată favorabil de către Consiliul Tehnic Economic al M.A.I., valoarea totală a obiectivului, la nivel de studiu de fezabilitate, fiind de 4.995.961,82 lei. 

 

Obiectivul de investiții se afla în primele 15 subunități din cele 50 care vor fi construite la nivel național, iar serviciile de proiectare și execuție urmează a se derula în anul 2025 în funcție de alocarea bugetară", a anunțat ISU Gorj. 

 

Vizualizări: 978

Alte articole din Social:

Citește și: