Eveniment

Stâlp doborât la Pojogeni

Un nou accident rutier a avut loc astăzi în județul Gorj. Polițiștii din Târgu Cărbunești au fost sesizați despre faptul că pe drumul comunal din localitatea Pojogeni a avut loc un eveniment rutier cu victime.

Un tânăr de 28 de ani, din municipiul Târgu Jiu, în timp ce conducea un autoturism din direcția Scoarța-Târgu Jiu a pierdut controlul direcției de deplasare, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un stâlp de electricitate, pe care a reușit să-l doboare.

În urma impactului a rezultat rănirea conducătorului auto, acesta fiind transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.

Din verificările efectuate, polițiștii au stabilit că tânărul avea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendat.

De asemenea, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În cauză, polițiștii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul pe drumurile publice de către o persoană care are suspendat acest drept.

Vizualizări: 947

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: