Eveniment

Soț și soție, decedați în accident

Accident teribil pe DN 58, la ieșirea din Caransebeș spre Reșița: sunt doi morți și doi răniți.

Două persoane, soț și soție, au murit și două au fosst rănite, după un accident care a avut loc joi pe DN 58 la ieșirea din Caransebeș spre Reșița.

 
Potrivit ISU Caraș-Severin, accidentul rutier a avut loc pe DN 58 la ieșirea din Caransebeș spre Reșița, între două autoturisme.

 
 
Intervine Detașamentul de Pompieri Caransebeș cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD, trei ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean și IPJ CS.

 
 

În accident au fost implicate patru persoane. Două dintre ele au fost găsite în stop cardio-respirator, iar în ciuda eforturilor medicilor, acestea au decedat.

Celelalte două persoane implicate în accident au reușit să iasă din autoturism.

Polițiștii sunt la fața locului pentru a cerceta cauzele producerii accidentului.

actualizare: "Din primele cercetări s-a stabilit că în timp ce un tânăr de 19 ani conducea un autoturism pe strada de acces către Cartierul Valea Cenchii din Caransebeş, la intersecţia cu strada Muntele Nemanu, a intrat în coliziune laterală cu partea dreaptă a unui autoturism condus pe drumul prioritar de un bărbat de 72 de ani. În urma accidentului a rezultat decesul conducătorului auto de 72 de ani şi a pasagerei dreapta faţă, de 76 de ani", a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Caraş-Severin.

Tânărul de 19 ani a fost testat cu privire la consumul de alcool şi substanţe psihoactive, rezultatele fiind negative.

Vizualizări: 2,406

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: