Actualitate

Soț și soție, de la CEO, pensionați și apoi depensionați!

Încă doi salariați, soț și soție, au căzut victime casei de pensii. În urmă cu aproximativ două luni, angajații, care au în jur de 55 de ani, de la UPRUM Roivinari - CE Oltenia, au depus cereri de pensionare, dar la București. Au primit deciziile, în baza Legii 197, dar la scurt timp casa de pensii le-a anulat acestora deciziile de pensionare. 

Familia trece printr-o adevărată dramă. În prezent, acești salariați, soț și soție, ambii cu peste 25 de ani vechime în muncă, nu mai beneficiază nici de pensie, nici de salariu. De reținut, femeia, salariată până acum două luni a CEO, are și probleme de sănătate.

La primirea deciziilor de pensionare, CEO a întrerupt contractul de muncă și, astfel, cei doi soți nu mai au niciun venit și nicio idee încotro s-o ia. Singura soluție este să fie reangajați, însă cererea lor a rămas în așteptare, la Directoratul CEO, nu se știe până când. 

În paralel cu drama acestei familii, dramă produsă de o instituție a statului – funcționarii bugetari ai caselor de pensii care se joacă astfel cu viața oamenilor merită să înfunde pușcăria – administrația Plaveti le prelungea contractele de muncă unor șefi pensionari, atât în funcții de directori, cât și de consilieri ai Consiliului de Supraveghere. 

Rămâne de văzut dacă șefii companiei îi vor reangaja sau nu pe cei doi soți. Asta dacă nu cumva așteaptă să coacă liberalii vreun "live teatral" din care să reiasă că fără ei nu se rezolva problema. 

Toate acestea în contextul în care geme compania de toți lipitorii de afișe și analfabeții în funcții bine plătite. 

 

 

Vizualizări: 8,605

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Actualitate:

Citește și: