Eveniment

Șoferi prinși rupți de beți la volan

Doi gorjeni sunt cercetați penal după ce, miercuri, au fost prinși beți la volan. Mai mult decât atât, unul dintre ei nu deține permis de conducere. 

Astfel, polițiștii din cadrul Biroului de Ordine Publică au depistat, în trafic, un bărbat de 30 ani, din municipiul Târgu Jiu, în timp ce conducea un autoturism pe Bulevardul ”Ecaterina Teodoroiu”. În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o concentrație de 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat.

”De asemenea, din verificările efectuate de polițiști în bazele de date, s-a stabilit că bărbatul nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui vehicul, de către o persoană aflată sub influența alcoolului și fără a deține permis de conducere”, au transmis reprezentanții poliției. 

Totodată, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au depistat, în trafic, un bărbat de 45 ani din comuna Stănești, în timp ce conducea un autoturism pe strada Polata din municipiul Târgu Jiu. După ce a fost testat cu etilotestul, aparatul a indicat o concentrație de 1,26 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Pe numele său, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul, de către o persoană aflată sub influența alcoolului.

 

Vizualizări: 1,001

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: