Ultima oră

Șofer de microbuz, lovit cu pumnul după ce a refuzat să transporte un bărbat. Agresorul a fost reținut

Un conflict izbucnit din cauza refuzului de a transporta un pasager s-a încheiat cu dosar penal și reținere pentru 24 de ore. Un tânăr de 28 de ani, din Bumbești-Jiu, este cercetat pentru lovire sau alte violențe, după ce ar fi agresat un șofer de microbuz.

Potrivit polițiștilor din cadrul Poliției Orașului Bumbești-Jiu, la data de 11 ianuarie a.c., oamenii legii au identificat și reținut pentru 24 de ore un tânăr de 28 de ani, din localitate, bănuit de săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj.

Din cercetările efectuate a reieșit că, la data de 9 decembrie 2025, în jurul orei 16:00, un bărbat de 57 de ani, din municipiul Târgu Jiu, s-a prezentat la sediul Poliției Bumbești-Jiu și a formulat o sesizare scrisă. Acesta a reclamat faptul că, în ziua precedentă, în jurul orei 17:00, în timp ce se afla în orașul Bumbești-Jiu, lângă un microbuz de transport persoane, ar fi fost lovit cu pumnul în zona feței de un bărbat necunoscut, după ce ar fi refuzat să îl transporte din autogara Târgu Jiu către Bumbești-Jiu.

Conform certificatului medico-legal emis de Serviciul de Medicină Legală Gorj, victima necesită 14-16 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.

Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal pentru lovire sau alte violențe.

Vizualizări: 359

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: