Ultima oră
Sindicat: Personalul TESA nu este dușmanul companiei

Sindicatele din Complexul Energetic Oltenia sunt îngrijorate de zvonurile privind noi concedieri la companie.
„Se vorbește din nou despre concedieri în Complexul Energetic Oltenia. După ce aproximativ 1.800 de salariați din producție au plecat, acum apar liste cu încă 450 de angajați care ar urma să fie trimiși acasă – de data aceasta, în mare parte din rândul personalului TESA.
Vrem să spunem un lucru clar: personalul TESA nu este dușmanul companiei. Sunt oameni care muncesc zi de zi, își fac treaba cu seriozitate și contribuie, fiecare în felul lor, la funcționarea acestui sistem. Sunt părinți, au familii, responsabilități și griji, la fel ca oricare dintre noi.
Nu putem continua să împărțim oamenii în „buni” și „de sacrificiu”. Fiecare loc de muncă contează. Fiecare om contează.
Sindicatul Liber Alfa este alături de toți angajații, indiferent dacă sunt TESA sau muncitori. Solidaritatea trebuie să fie mai puternică decât orice diferență”, a transmis Sindicatul Cartel Alfa Gorj.
Vizualizări: 199
