Actualitate

Sindicaliștii sunt siguri că grupurile pe gaze nu o să fie gata nici în 2027!

Liderii de sindicat din cadrul Complexului Energetic Oltenia sunt convinși că noile grupuri pe gaze ale companiei nu vor fi gata nici în anul 2027.

Conducerea companiei a anunțat că sunt întârzieri de câteva luni la acest proiect, însă alte voci susțin că întârzierea este mult mai mare și practic nu s-a făcut mai nimic pentru ca investiția să fie realizată. În schimb, când vine vorba de închiderea capacităților pe cărbune, șefii companiei se aliniază perfect Planului de Restructurare semnat cu Comisia Europeană.

Sindicaliștii și-au pierdut și ei speranța că CEO va produce energie pe gaze. „Problema cea mai delicată rămâne investiția în energia sigură, energia pe gaze care nu o să fie atât de rapidă. Indiferent ce spun domnii din conducerea companiei este puțin probabil ca la finalul anului 2027 să intre în funcțiune vreun grup pe gaze. Au fost entități mult mai puternice financiar decât noi și nu au reușit să facă acest lucru”, afirmă președintele Federației Naționale Mine Energie, Dumitru Pârvulescu.

 

 

Vizualizări: 1,292

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Actualitate:

Citește și: