Ultima oră

Și-a băgat mama în spital

Accident cu urmări penale, într-un sat din Gorj! Un bărbat de 36 de ani, din Crețești, este cercetat de polițiști după ce a pierdut controlul unui motocultor și a ajuns într-un șanț. Mama sa, în vârstă de 60 de ani, care se afla în vehicul, a fost rănită și transportată la spital. După accident, bărbatul ar fi mutat motocultorul acasă, fără acordul polițiștilor.

 

Evenimentul s-a produs pe un drum comunal din satul Crețești. Potrivit IPJ Gorj, la ieșirea dintr-o curbă la dreapta, conducătorul motocultorului ar fi pierdut controlul direcției și a intrat în șanțul de pe marginea drumului.

 

„În urma evenimentului a rezultat rănirea unei femei de 60 de ani, mama conducătorului motocultorului, pasageră în vehicul, aceasta fiind preluată de un echipaj de ambulanță și transportată la Spitalul de Urgență Târgu Cărbunești”, au transmis reprezentanții IPJ Gorj.

 

Problemele bărbatului nu s-au oprit însă la producerea accidentului. Anchetatorii au stabilit că acesta ar fi mutat motocultorul de la locul evenimentului și l-ar fi dus la domiciliu, fără încuviințarea autorităților.

 

„Motocultorul a fost identificat ulterior de polițiști la locuința acestuia”, se arată în comunicatul Poliției.

 

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

 

Polițiștii au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și modificarea sau ștergerea urmelor accidentului. Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

 

 

Vizualizări: 260

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: