Eveniment

Și-a agresat vecinul în urma unui conflict izbucnit pe fondul consumului de alcool

Un bărbat din satul Polovragi, județul Gorj, a fost condamnat definitiv de Judecătoria Novaci la 4 ani și o lună de închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală asupra vecinului său, cu care obișnuia să consume băuturi alcoolice și să muncească ocazional împreună.

Astfel, în data de 3 martie 2025, inculpatul, aflat în stare de ebrietate, l-a agresat fizic cu o violență extremă pe vecinul său, pe fondul refuzului acestuia din urmă de a consuma în continuare alcool la locuința agresorului. Victima a fost lovită cu pumnii și picioarele în zona feței, fiind doborâtă la pământ. Ulterior, inculpatul i-a oferit o bluză pentru a-i opri sângerarea, iar victima s-a deplasat cu greu spre locuința sa.

A doua zi, starea de sănătate a victimei s-a agravat, fiind necesară intervenția ambulanței. Potrivit raportului medico-legal, leziunile suferite – inclusiv o hemoragie meningo-cerebrală – i-au pus viața în pericol și au necesitat 65–70 de zile de îngrijiri medicale.

În cadrul anchetei, mai mulți martori au confirmat agresiunea, inclusiv mama agresorului, care a asistat parțial la conflict. De asemenea, au fost ridicate de la fața locului urme de sânge și bluza utilizată de victimă pentru a-și opri sângerarea.

În motivarea deciziei, instanța a ținut cont și de faptul că inculpatul mai avea o condamnare anterioară cu suspendare, iar prin noua decizie a fost revocată măsura suspendării, pedepsele fiind contopite.

Astfel, inculpatul va executa în regim de detenție pedeapsa de 4 ani și o lună de închisoare, fiindu-i interzise totodată mai multe drepturi civile, inclusiv acela de a comunica cu victima, pe durata executării pedepsei și timp de trei ani după eliberare.

Decizia a fost pronunțată pe 23 iulie 2025, cu drept de apel în termen de 10 zile.
 

 

Vizualizări: 345

Alte articole din Eveniment:

Citește și: