Ultima oră
Se schimbă conducerea CEO?!

Au apărut în spațiul public o serie de informații potrivit cărora conducerea Complexului Energetic Oltenia urmează a fi schimbată.
Directorul Carierei Peșteana, Constantin Brănescu, crede că nu se va mai ține cont de culoarea politică la selecția noii conduceri a CE Oltenia.
„Am văzut și eu anunțul făcut de ministrul Ivan referitor la selecția pentru noii membri ai CS-ului și cred că, de data aceasta, nu se va mai ține cont de carnetul de partid. Mă refer la cei patru membri care vor fi selectați, să aibă habar de minerit, la ce am văzut eu pe pagina de Facebook. Eu așa cred și asta îmi doresc. Îi îndemn pe toți oamenii care sunt specialiști, care au confirmat ceva și au făcut ceva la viața lor în funcțiile pe care le-au deținut, de-a lungul timpului, să-și depună documentele pentru funcția de membru în Consiliul de Supraveghere la Complexul Energetic Oltenia. Eu nu îmi doresc nicio funcție în Complexul Energetic Oltenia. Consider că sunt oameni cu experiență mult mai mare decât mine în minerit. Oameni care sunt în linia a doua sau a treia în cadrul CEO, oameni care au confirmat în timp că pot face ceva pentru CEO, dar care au fost trași pe linie moartă de persoane cărora nu le-a convenit că nu au avut apartenența politică la partidul care a condus, la momentul respectiv, Ministerul Energiei. Avem destule exemple de profesioniști în CE Oltenia care pot face față cu brio unei funcții de membru în Consiliul de Supraveghere și chiar mai mult, în directorat. Sunt persoane care au confirmat acest lucru. Nu vreau să dau nume, dar pot să vă spun că sunt oameni în companie care au scris cărțile după care se face, astăzi, mineritul. Și cred că am spus totul prin asta”, a declarat acesta la Radio Infinit.
Vizualizări: 2,306