Ultima oră

Scandal pe DN 67! Fostul viceprimar din Târgu Cărbunești se ia de Poliția Rutieră: „În ce bază dați aprobări?”

Fostul viceprimar al orașului Târgu Cărbunești, Ion Fugaru, a lansat un atac dur la adresa Poliției Rutiere Gorj, după ce lucrările de pe DN 67 au provocat, potrivit acestuia, blocaje în trafic. Acesta îi cere explicații inclusiv prefectului de Gorj.

Ion Fugaru a reacționat public pe rețelele de socializare, nemulțumit de modul în care sunt programate lucrările de pe unul dintre cele mai circulate drumuri din Gorj.

Fostul viceprimar indică zonele Copăcioasa și centrul comunei Scoarța, unde susține că lucrările desfășurate în timpul zilei au dus la blocarea traficului pe distanțe considerabile.

„Băi Poliția Rutieră din Gorj, băi incompetenților, în ce bază dați voi aprobări să se efectueze lucrări la DN 67, vezi Copăcioasa și centru Scoarța, la orele 12.00 să efectueze lucrări, blocând circulația pe km întregi?”, a scris Ion Fugaru.

Tonul fostului viceprimar a devenit rapid extrem de dur, acesta acuzând Poliția Rutieră că permite efectuarea lucrărilor în intervale orare în care traficul este intens.

Fugaru și-a îndreptat mesajul și către prefectul județului Gorj, căruia îi cere să se implice și să explice dacă mai reprezintă Guvernul în județ.

„Domnule prefect, dvs. mai reprezentați Guvernul în județ?”, a transmis acesta.

DN 67 este una dintre principalele artere rutiere care leagă municipiul Târgu Jiu de localitățile din sudul județului și face legătura mai departe spre Vâlcea. Lucrările desfășurate pe șosea pot provoca rapid coloane de mașini, în special atunci când circulația este restricționată pe un singur sens.

Postarea lui Ion Fugaru a atras atenția asupra unei probleme cu care șoferii din Gorj se confruntă frecvent: lucrări efectuate pe drumurile intens circulate și formarea unor coloane atunci când traficul este dirijat sau oprit temporar.

Deocamdată, Poliția Rutieră Gorj și Instituția Prefectului Gorj nu au oferit, în cadrul postării, un punct de vedere privind acuzațiile lansate de fostul viceprimar.

Vizualizări: 209

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: