Ultima oră

Scandal între frați

Polițiști din cadrul Poliției Orașului Turceni au fost sesizaţi prin apelul 112 de un bărbat de 42 de ani, orașul Turceni, cu privire la faptul că a fost agresat fizic de către fratele său.

„Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului, a reieșit faptul că, în timp ce se aflau pe raza localității Gârbovu, pe fondul consumului excesiv de alcool, între cei doi s-a iscat un conflict spontan, împrejurare în care un bărbat de 37 de ani, din orașul Turceni, l-ar fi lovit, în mod repetat, pe fratele său, cu pumnul, în zona feței, provocându-i leziuni.

Victima a fost transportată la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.

După ce victima a primit îngrijirile medicale necesare, polițiștii au continuat cercetările faţă de agresor, fiind întocmit formularul de evaluare a riscului, ocazie cu care a reieșit un risc iminent, fapt pentru care s-a emis un ordin de protecție provizoriu, împotriva acestuia, prin care a fost obligat să nu se apropie la o distanță mai mică de 20 m de fratele său.

Totodată, polițiștii au luat măsura reținerii acestuia pentru 24 de ore pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie, fiind introdus în arestul IPJ Gorj, urmând ca astăzi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu cu propuneri legale.

Precizăm faptul că la nivelul Poliției Orașului Turceni nu au mai fost înregistrate anterior sesizări privind săvârșirea de acte de violență între cei doi frați“, au anunțat polițiștii.

 

Vizualizări: 232

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: