Ultima oră

Scandal în jurul programului de la școala din Tismana! Părinții acuză că elevii ar putea ajunge la cursuri după-amiaza

Schimbări de program care au stârnit nemulțumire în rândul părinților din Tismana. O dezbatere apărută în mediul online a scos la iveală tensiunile legate de organizarea cursurilor la Școala Gimnazială din Tismana, după decizia de a aduce elevii de la Școala Pocruia în unitatea din oraș.

Mai mulți părinți susțin că, în urma acestei reorganizări, elevii de gimnaziu din Tismana ar urma să învețe după-amiaza, lucru care le-ar da peste cap programul familiilor.

Unul dintre mesajele publicate în grupul Observator de Tismana critică decizia și pune sub semnul întrebării necesitatea modificării programului unei școli care funcționează deja în condiții normale.

„Dacă Primăria îți pune la dispoziție Școală nouă impecabilă la Celei, tu de ce alegi să schimbi programul unei școli care merge așa cum merge?”, se întreabă autorul postării.

Acesta susține că Școala Pocruia ar putea funcționa după-amiaza, fără ca programul elevilor din Tismana să fie modificat.

„Pentru comoditatea a 2-3 profesori strici programul la 200 de părinți?”
Nemulțumirea este amplificată de faptul că unii părinți afirmă că nu au fost informați din timp despre schimbarea programului.

„Pentru comoditatea la 2-3 profesori strici programul la 200 de părinți?”, este una dintre acuzațiile lansate în dezbaterea online.

O altă mamă spune că nu știa nimic despre schimbare până în urmă cu câteva zile, deși un alt participant la discuție afirmă că săptămâna trecută ar fi avut loc o ședință la care părinții prezenți au fost informați.

Discuția a devenit rapid aprinsă, iar unul dintre participanți a criticat faptul că decizia ar fi fost luată în urma opiniilor unui număr redus de părinți.

„Schimbi graficul la o școală întreagă pentru două clase (...) Să facă bine să lase cursul școlii la fel și să bage Pocruia după-amiază sau la Celei”, a transmis acesta.

Clasa a VIII-a, în centrul nemulțumirilor
O altă reacție ironizează în mod direct decizia ca elevii clasei a VIII-a să învețe după-amiaza, calificând-o drept o alegere „de NOTA 1”.

În același timp, în dezbatere apar și mesaje care susțin că părinții au fost informați, însă replica venită din partea altor persoane este că nu toți părinții ar fi știut despre modificări.

Deocamdată, dezbaterea din mediul online arată o ruptură de opinie între părinții care susțin că au fost informați și cei care reclamă lipsa unei informări suficiente.

Miza este însă una importantă pentru familiile din Tismana: programul în care vor merge copiii la școală în noul an școlar și modul în care va fi organizată activitatea după integrarea claselor de la Pocruia.

Vizualizări: 197

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: