Ultima oră

Salariile bugetarilor, plătite din împrumuturi

Premierul Ilie Bolojan avertizează că noiembrie este ultima lună în care Guvernul ar trebui să aplice reforma în administraţia centrală şi locală, ca să poată fi pusă în practică înainte de adoptarea bugetului pe 2026.

El a explicat că România nu mai are ce bani să ”repartizeze”, deoarece banii sunt împrumutaţi. El a amintit că ţara noastră ia într-un an credite de 150 de miliarde de lei, adică valoarea tuturor salariilor din sectorul public.

”Dacă nu vom adopta legislaţia care să facă reforma în administraţia centrală şi cea locală în luna noiembrie, nu mai putem să punem în practică această legislaţie înainte de buget. Şi voi face tot ceea ce este posibil să-mi fac datoria de premier pentru ţara noastră, explicând o dată în coaliţie, de două ori, în aşa fel încât să-i conving pe colegii noştri că dacă facem şedinţe de partide e bine să le facem şi să vedem bun, nu avem bani, da? Să propui tot felul de soluţii cum repartizezi banii pe care nu îi ai, pe care îi împrumuţi cu nişte dobânzi enorme care ne duc în situaţia în care ne duc, asta ştie să facă toată lumea. Dar cum faci economii, să ştiţi că nu e mare entuziasm”, a declarat Ilie Bolojan, duminică, la Digi 24.

El a precizat că dacă anul viitor România nu ar mai lua niciun împrumut, atunci nu va putea să plătească salariile din sectorul public în 2026.

 

Vizualizări: 988

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: